BUCUREȘTI, 24 aprilie 2017 – Xerox România participă pentru a cincea oară consecutiv la Ziua Comunicațiilor, unde va expune în stand echipamentul de birou Xerox VersaLink B405, proaspăt lansat la nivel global. De asemenea, în standul Xerox vizitatorii vor putea vedea și echipamentul Xerox WorkCentre 6027, iar experții Xerox vor face demonstrații privind tehnologiile de mobilitate și serviciile cloud disponibile pe piața locală.
“Imprimantele și echipamentele multifuncționale de birou trebuie să țină pasul cu nevoile utilizatorilor moderni, mai ales în contextul dezvoltării Internet of Things și a serviciilor cloud”, afirmă Andra Stanciu, Channels Sales Manager, Xerox România. “Exact despre acest aspect este vorba și la ediția de anul acesta a Zilei Comunicațiilor, despre transformarea digitală. Echipamentele Xerox au funcții de mobilitate, de securitate și de creștere a nivelului productivității și le permit utilizatorilor să fie conectați în permanență la cloud.”
Echipamentul multifuncțional Xerox VersaLink B405 este unul dintre cele 29 de echipamente lansate de Xerox în martie 2017, în cadrul celei mai mari lansări din istoria Xerox. Cele 29 de echipamente sunt compatibile cu tehnologia ConnectKey, care le transformă în adevărați asistenți inteligenți și conectați pentru birou și care se adaptează la nevoile în schimbare ale business-urilor moderne. Specificațiile echipamentului Xerox VersaLink B405 includ:
Echipamentul multifuncțional color Xerox WorkCentre 6027 este ideal pentru birourile mici, datorită design-ului compact și ușurinței de utilizare, iar funcțiile și soluțiile sale includ:
Profesioniștii Xerox vor face demonstrații pe echipamentele multifuncționale privind funcțiile de mobilitate și productivitate. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la o tombolă unde unul dintre premii va fi un echipament Xerox Phaser 3020. Phaser 3020 este o imprimantă accesibilă care reunește într-un design extrem de compact funcțiile de bază de care are nevoie un utilizator individual. Xerox Phaser 3020 dispune de conectivitate Wi-Fi, funcții de imprimare mobilă (Apple AirPrint și Xerox PrintBack) și de un mod economic pentru toner.
Ediția din acest an a evenimentului Ziua Comunicațiilor are loc pe 25 aprilie, la București și are ca temă transformarea digitală prin care trec industriile la ora actuală și tot ceea ce implică ea: Internet of Things, serviciile cloud și securitatea cibernetică.
Despre Xerox
Xerox (NYSE: XRX) este o companie de 11 miliarde de dolari și unul dintre liderii industriei de tehnologie, care inovează modul în care lumea comunică, se conectează și lucrează. Experiența noastră este mai utilă ca niciodată, pe măsură ce organizațiile de toate dimensiunile vor să optimizeze productivitatea, să sporească profiturile și să crească nivelul de satisfacție. Xerox oferă sprijin firmelor mici și mijlocii, companiilor, instituțiilor guvernamentale, furnizorilor de servicii de imprimare, precum și partenerilorcare îi deservesc pe aceștia.
La Xerox, înțelegem care este esența muncii și care sunt toate procesele pe care aceasta le implică. De asemenea, suntem conectați la o lume din ce în ce mai complexă, care combină hârtia cu digitalul, munca la birou cu munca de la distanță, personalul și socialul. În fiecare zi, în peste 160 de țări din întreaga lume, tehnologia, software-ul și angajații noștri sprijină buna desfășurare a muncii. Ne ocupăm de automatizarea, personalizarea, gestionarea, analizarea și securizarea informațiilor, pentru a le permite clienților noștri să își mențină un ritm alert al activității. Pentru mai multe informații, accesați www.xerox.com.