Lecţiile pandemiei: Educaţia la distanţă are nevoie de sprijinul industriei ITC
Milioane de elevi, studenţi şi profesori au fost trimişi acasă în încercarea autorităţilor de a limita efectele pandemiei. Trecerea la şcoala online nu a fost însă un proces simplu şi a arătat lacunele de digitalizare existente în România. Unul dintre elevii romani nu a beneficiat de acces la resurse educaţionale în timpul pandemiei, arata o analiză a Fundația World Vision România. Cauzele sunt multiple şi ţin de la lipsa echipamentelor şi conexiunii la internet, până la incapacitatea şcolilor de a organiza lecţii online. Industria ITC a fost în primul val de companii care şi-au aratat disponibilitatea pentru susţinerea învăţământului online, iar iniţiativele generate au fsot în egală măsură prompte şi diversificate.
Platforme de videocolaborare gratuite pentru şcoli şi elevi
La începutul pandemiei, companiile tech şi-au aratat întrega disponibilitate pentru susţinerea învăţământului online. Cele mai relevante platforme de colaborare şi comunicare au permis utilizarea gratuită de către organizaţiile din sfera educaţiei. Cisco Webex, Microsoft Teams, Zoom, Google for Education au devenit rapid platforme utilizate în majoritatea şcolilor. Complementar, furnizorii au pus la dispoziție servicii gratuite de suport pentru a ajuta şcolile şi profesorii în procesul de adaptare. De asemenea, numeroase companii tech locale s-au implicat în instalarea şi configurarea acestor platforme, acolo unde beneficiarii nu aveau cunoştinţele necesare.
Demersuri ale operatorilor de telecomunicații
O primă reacţie a operatorilor a constat în acordarea de trafic suplimentar de date pentru ca utilizatorii să se adapteze mai uşor la regimul de muncă şi educaţie de la distanţă. Numeroase au fost şi campaniile de donaţii SIM-uri gratuite pentru categoriile defavorizate, precum şi alocarea de surse pentru proiectele educaţionale.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, spre exemplu, printr-un parteneriat cu Telekom a oferit tuturor elevilor SIM-uri cu acces gratuit la internet pe perioada carantinei.
http://stiri.tvr.ro/internet-gratuit-pentru-copii_861290.html#view
Similar, Orange România împreună cu Salvaţi Copiii şi Fundaţia Orange au oferit tablete şi Internet nelimitat pentru 30.000 de elevi şi profesori din mediul rural. Proiectul a fost doar un episod al iniţiative „Fiecare gest contează”, campanie de sprijin a comunităţii în contextul crizei generate de Covid-19.
https://comunitate.orange.ro/questions/2340269-orange-ofera-tablete-internet-nelimitat-30-000-elevi-profesori-mediul-rural
Un proiect la fel de interesant este şi „Școala din valiză” lansat de Vodafone România încă din 2018, dar accelerat în perioada pandemiei. Proiectul susţine elevii și profesorii din mediul rural să-şi dezvolte abilităţile digitale prin acces gratuit la platforma de e-learning www.scoaladinvaliza.ro. În 2020, proiectul a ajuns la peste 11.000 de beneficiari (elevi, profesori, părinţi şi voluntari), iar alte 35 de școli vor fi incluse în program, anunța Fundația Vodafone România în luna iunie a acestui an. Școlile din program sunt dotate cu tablete, laptop-uri și echipamente pentru conexiune la internet pentru a putea organiza rapid sesiuni de învăţământ online.
Compania RDS&RCS a derulat programul Digi#EDU. Școala Viitorului prin care a donat peste 1000 tablete cu acces gratuit la internet pentru 12 luni elevilor din localitati defavorizate.
https://www.digiromania.ro/anunturi/digiedu-scoala-viitorului-ofera-acces-la-internet-si-tablete-copiilor-din-mediul-rural-19395
Donaţii de echipamente
Un proiect de mare succes, lansat de o companie IT locală este şi Biblioteca de Laptopuri. Este o acţiune de voluntariat prin care echipamente neutilizate sunt colectate, de la companii şi persoane fizice, reparate şi ulterior distribuite către elevi lipsiţi de posibilităţi financiare. Demersul a stârnit un val mare de interes în mediul online, iar numarul donaţiilor a depăşit cu mult aşteptările iniţiatorilor.
https://www.thetrends.ro/pras-lanseaza-biblioteca-de-laptopuri/
Cum va arăta aceasta toamnă pentru învăţământul românesc este greu de prevăzut. Cel mai probabil şcoala online va reveni în viaţa elevilor şi studenţilor. Unele piedici au fost înlăturate, dar au rămas încă multe provocări, însă cu siguranţă toate părţile implicate sunt mai pregătite.